Golden Romania

Adres:
Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanța
str.Piața Ovidiu 12, Constanța
www.minac.ro

Time to visiting:
Monday- Thuesday: closed
Wensday-Sunday 9:00-5:00 PM

Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanța

Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanța
RO
MUZEUL DE ISTORIE NAȚIONALĂ ȘI ARHEOLOGIE CONSTANȚA
Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanța are o istorie de peste o sută de ani, perioadă ce
poate fi împărțită în trei mari etape: perioada 1878 – 1957 – cea mai tulbure; apoi, 1957 – 1977 şi, în
sfârşit, din 1977 până în prezent.
• 1878 – 1957
După 1877 lucrările de extindere ale orașului Constanța au dus la descoperirea unor însemnate vestigii
ceramice, statuare, epigrafice, numismatice etc., toate atestând locul anticului Tomis în istoria veche a
ţării.
Constatarea că multe piese antice intrau în colecţii particulare şi alcătuiau material de speculă, a trezit
îngrijorarea edililor în viziunea cărora s-a născut ideea unui Muzeu de arheologie.
În anul 1878 Remus Opreanu – primul prefect al administrației românești în Dobrogea – propunea
Academiei Române ca materialele arheologice adunate la Prefectură, prin grija sa şi strădania
inspectorului școlar Ion Bănescu, să formeze un muzeu. Propunerea s-a materializat. Telegrama
trimisă lui Mihail Kogălniceanu la 30 august 1879 relatează vizita făcută de elevii Școlii Normale din
Bârlad la muzeul din Constanța.
Ziarele vremii – locale şi centrale – se întrec în a aduce la cunoştinţă evenimentul organizării muzeului
constănțean şi a inventarului acestuia. Laudă faptul că, pentru moment, prefectura a luat inițiativa
organizării muzeului în chiar incinta sa; Prefectura se afla la întretăierea străzilor Traian, Sulmona şi
Bd. Tomis. Piesele mărunte, plus 15 sculpturi au fost aranjate în Cabinetul Prefectului, iar 27 piese
mari (inscripții votive şi funerare) au fost expuse de-o parte şi de alta pe alee. Să subliniem că
autoritățile aduceau laude în presă locuitorilor care, făcând descoperiri întâmplătoare cu prilejul
diverselor lucrări, le donau muzeului nou înființat. Astfel, aflăm şi numele primului donator: Chevara
Casabian.

Incendiul din anul 1882, care a distrus Palatul Prefecturii, a cauzat şi dezorganizarea muzeului creat
de Remus Opreanu. Monumentele salvate din incendiu au fost adăpostite în „pavilionul” din grădina
publică.
Anii trec şi piesele muzeului organizat de R. Opreanu şi I. Bănescu, salvate din incendiul din 1882,
continuă să fie adăpostite în diverse locuri.
Anul 1906 se anunţă favorabil pentru muzeu. G. Gr. Cantacuzino autorizează, prin Ordinul nr. 36349 /
11 iulie 1906, să se formeze la Constanța un Comitet care să se ocupe de reorganizarea Muzeului. Pe
22 iulie are loc o şedinţă a Comitetului prin care se iau măsuri pentru strângerea fondurilor necesare
construirii muzeului. În decembrie, prefectul M. Capşa trimite un raport Ministerului prin care solicită
acceptul legal de reînființare a muzeului. Acesta este trimis spre avizare directorului Muzeului
Naţional de Antichităţi. Şi, iar nu s-a întâmplat nimic.
Între 1910 – 1911 toate antichitățile din Constanța se aflau depozitate la gimnaziul „Mircea cel
Bătrân”, fără nici o organizare cu caracter administrativ şi ştiinţific. Fondurile strânse de Comitet
(circa 5000 lei) au fost depuse la bancă, în contul MNA, reprezentat prin direcția sa şi împuternicitul
din Constanța, prof. N. Orghidan – custodele muzeului local.
În 1911 Vasile Pârvan, venit la conducerea Muzeului Naţional de Antichităţi, înaintează un raport
Ministerului Cultelor şi Instrucțiunii Publice în care pune din nou problema înființării unui muzeu la
Constanța. Ordinul Ministerului, seria B, nr. 73245 / 27 oct. 1911, este favorabil. Astfel, Raportul lui
Vasile Pârvan şi Ordinul Ministerului sunt considerate – de la această dată – actele de înființare ale
Muzeului de Antichităţi din Constanța.
Prof. N. Orghidan solicită, şi obţine, sprijin material în efectuarea de cercetări arheologice pe traseul
șanțurilor de canalizare din oraş.
După transferarea profesorului Orghidan la Craiova, Muzeul este mutat la Școala Normală de
Învățători. Directorul acesteia, prof. I. Ghibănescu, este numit custode al muzeului cu data de 29
septembrie 1912.
Ghibănescu supraveghează, cât poate, construcțiile care se fac în oraş şi în împrejurimi şi, împreună cu
elevii săi, colectează şi aduce la muzeu toate vestigiile. Reuşeşte să facă din muzeu o instituţie
independentă mutându-l într-o clădire din parcul comunal, dată de Primărie care a acordat şi subvenţie
pentru plata unui gardian. Muzeul, în noua clădire, avea şi program de vizitare: joia şi duminica, între
14 – 16:30.
Într-un document din 1913 se spune: „Sperăm că actualele şi viitoarele administrații locale şi județene
îşi vor face un titlu de glorie, dacă timpul le va permite, să acorde tot sprijinul pentru înființarea şi
întreținerea unui frumos muzeu de antichităţi. Muzeul Cetății Tomis”.
În ianuarie 1915 Vasile Pârvan a început săpăturile la zidul de incintă al Tomisului; pe baza
rezultatelor obţinute a stabilit conturul incintei şi a făcut primul plan topografic al ruinelor cetății
antice, distrusă grav de construcțiile ridicate după 1878. Cercetările sistematice întreprinse la
Constanța de Muzeul Naţional de Antichităţi, în paralel cu lucrările edilitare, au condus la
descoperirea unei cantități apreciabile de monumente arheologice care au îmbogățit patrimoniul
muzeului care, încă, nu avea un spaţiu adecvat, continuând să funcționeze în chioșcul din parc.
Dificultăților de început ale muzeului li s-a adăugat conflagrația mondială. După război trebuia luat
totul de la capăt.

Abia în 1928, cu prilejul semicentenarului Independenței, prof. C. Brătescu a organizat o expoziţie cu
caracter arheologic şi etnologic în pavilionul din faţa Cazinoului din Constanța. După terminarea
festivităților jubiliare, prin insistențele organizatorului expoziției, s-a organizat muzeul în aripa stângă
a Primăriei – prefigurând parcă mutarea sa definitivă aici la jubileul centenarului.
Deşi amenajat în 1928, muzeul îşi va deschide porțile abia în 1930, iar din vara anului 1935, când a
început clasificarea pe epoci istorice, a devenit o instituţie organizată pe criterii științifice.
Creşterea permanentă a colecțiilor prin donaţii, achiziţii, săpături de salvare sau cercetări organizate –
la Histria, Capidava, Adamclisi, Constanța – a ridicat problema insuficienței spațiului. De exemplu, în
1937, secția de arheologie avea înregistrate 272 piese; iată de ce, o primă soluţie era transferarea
muzeului în berăria din faţa Cazinoului (actualul sediu al Acvariului). În noul sediu muzeul avea
program de vizitare (9 – 12; 16 – 18 pe timpul verii), iar taxa de intrare era de 5 lei. Prof. Ioan Micu
raporta, la finele anului 1938, un număr de 5000 vizitatori
În timpul celui de-al doilea război mondial muzeul și-a încetat temporar activitatea. După 1945 s-a
acordat o atenţie deosebită conservării pieselor şi punerii în valoare a tezaurului arheologic al
Constanței, oraş considerat – pe drept cuvânt – el însuşi un muzeu în aer liber.
Între 1948 şi 1951, în cadrul lucrărilor de reparaţii de la Cazinou, s-au făcut reparaţii şi la anexa sa
unde era adăpostit muzeul. Acţiunea de reorganizare a impus sarcini multiple şi dificile restrânsului
colectiv al muzeului: prof. Gh. Iordănescu – director; prof. Carol Blum – secretar şi un gardian.
De la finele anului 1951, când prof. Nubar Hamparțumian a fost numit director, se constată o activitate
mai alertă prin măsurile luate: restaurarea pieselor, recuperarea valorilor arheologice care se aflau la
Muzeul Naţional de Antichităţi din București, deplasări pe teren pentru colectarea de noi obiecte,
clasificarea arheologică şi redactarea unui catalog-inventar al cărților şi revistelor aflate în biblioteca
muzeului. Complexitatea activităților necesita lărgirea colectivului; în consecinţă au fost angajaţi un
muzeograf şi un restaurator.
Din 1956 începe o nouă etapă în viaţa muzeului. În vederea creșterii rețelei de muzee la Constanța,
Comitetul Executiv al Consiliului Popular Regional a acceptat colaborarea cu Vasile Canarache,
cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei București; acesta și-a asumat obligația
reorganizării muzeului din Constanța în calitate de coordonator ştiinţific şi tehno-muzeografic.
Planurile concepute la finele lui 1956 şi la începutul anului următor prevedeau mai multe instituții de
gen: Muzeul de arheologie, căruia trebuia să i se afecteze localul vechii facultății de piscicultură;
Acvariul – instalat în anexa Cazinoului; extinderea muzeelor din Mangalia, Adamclisi şi Histria.
Accelerarea ritmului reamenajării construcției era impusă de un eveniment cultural internaţional:
bimilenarul nașterii marelui poet exilat la Tomis – Publius Ovidius Naso.
• 1957 - 1977
Pe 22 septembrie 1957 s-a inaugurat, parţial, muzeul în noul său sediu. După terminarea festivităților
lucrările de organizare au fost reluate astfel că la finele anului obiectivul a fost atins: Muzeul de
Arheologie Constanța exista cu o expoziţie de bază, laborator de restaurare, bibliotecă de specialitate,
mobilier modern.
În noua sa existenţă, muzeul s-a dovedit un organism experimentat, caracterizat printr-un înalt
profesionalism, intervenind cu specialiștii săi atât la săpături de salvare cât şi la cercetări sistematice
pe mari şantiere. Astfel, încet – încet, muzeul a început să se transforme dintr-un simplu depozitar de
valori arheologice şi istorice într-un autentic centru de cercetări. Datorită acestora, timp de 20 de ani

(1957 – 1977), muzeul constănțean a devenit o instituţie de renume mondial. Dar, prin exponatele sale,
muzeul constănțean îşi încheia narațiunea la începutul evului mediu. Pentru o expunere a istoriei până
la zi era necesar un alt spaţiu şi o tematică nouă.
Prilejul pentru o altă etapă a vieţii muzeului l-a oferit sărbătoarea Centenarului Independenței. Pentru
noua tematică, care avea să conducă şi la schimbarea numelui instituției, s-a oferit toată clădirea
Primăriei – ea însăşi monument istoric.
• După 1977
Pe 25 decembrie 1977 s-a inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanța. Atributul de
naţional acordat unei instituții provinciale este expresia pe deplin justificată de poziția ştiinţifică şi de
propagandă a instituției. Spațiul expozițional ocupă trei nivele: parter, etajul I şi etajul II. La parter
sunt amenajate două săli de Tezaur; etajul I cuprinde, cronologic, istoria veche şi medievală a
Dobrogei; la etajul II continuă istoria modernă şi, de asemenea, sunt amenajate câteva expoziţii
tematice.
Response time: 0.079906940460205