Muzeul Național PELEȘ și PELIȘOR

MUZEELE NAȚIONALE PELEȘ ȘI PELIȢOR

Context urban:
Castelul Peleș a fost construit la inițiativa primului rege al României, Carol I, în afara granițelor comunei Podul Neagului, o așezare de 24 km² în 1874 – anul în care, la îndemnul suveranului, comuna a fost redenumită Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localității au fost construite primele case boierești, iar în 1876 a început construcția căii ferate Ploiești-Predeal, care trecea și prin Sinaia. Concomitent, între 1873 și 1875, a fost pusă fundația Castelului Peleș. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reședinței regale a avut loc într-un cadru festiv, pe 10/22 august 1875.

Epoca: 1873-1914, pe un teren de 1.000 de hectare cunoscut sub numele de Piatra Arsă sau moșia Sinaia, cumpărat de regele Carol I de la Eforia Spitalelor în 1871.

Autori: Arhitecți, arhitecți, arhitecți, arhitecți:
Arhitecți: dr: Wilhelm von Doderer (1872-1876), profesor la Technische Hochschule din Viena; Johannes Schultz (1873, diriginte de șantier, asistent al lui Doderer și arhitect șef între 1876 și 1883); Émile André Lecomte du Noüy (1890-1892); Karel Liman (1896-1924); Jean Ernest, antreprenori, constructori și proprietari de depozite de materiale de construcții.

Statut juridic:
Fostă reședință regală (1883-1947), naționalizată în 1948, muzeu din 1953 până în 1975 și din nou din 1990 până în prezent. Din 2007, este proprietatea Majestății Sale Regele Mihai I al României, rămânând în același timp o instituție publică administrată de statul român prin Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Contextul istoric al clădirii:
Castelul Peleș a fost construit la inițiativa Regelui Carol I pentru a servi ca reședință de vară cu funcții politice, culturale și simbolice. După 1914, acesta și-a continuat rolul de spațiu reprezentativ și muzeu, deși nu a mai fost locuit șase luni pe an, așa cum o făcuse suveranul fondator. Până în 1947, a găzduit vizite oficiale și ceremonii militare. Cel mai important eveniment care a avut loc la Castelul Peleș înainte de abdicarea Regelui Mihai în decembrie 1947 a fost sărbătorirea semicentenarului său în 1933, sub domnia Regelui Carol al II-lea (1930-1940).

Între ianuarie și martie 1948, castelul a fost închis de autoritățile comuniste, iar bunurile sale de patrimoniu au fost inventariate. Majoritatea colecțiilor – picturi, mobilier, textile, artă decorativă și cărți – au fost transferate la Muzeul de Artă din București. Ulterior, alte piese au fost încredințate unor instituții culturale din marile orașe ale României.

În 1953, castelul a devenit Muzeu Național, deschis publicului. Între timp, alte clădiri de pe domeniul Peleș – cum ar fi Castelul Pelișor (reședința privată a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand și Maria) și Foișor (fosta cabană de vânătoare a primului rege al României și ulterior reședința regilor Carol al II-lea și Mihai I) – au fost reamenajate ca refugii creative pentru scriitori, muzicologi și artiști favorizați de regimul comunist.

În 1975, deteriorarea condițiilor a dus la închiderea castelului și la relocarea artefactelor într-un vechi conac al familiei Bibescu din Posada (20 km sud de Sinaia). Între 1966 și 1982, o fostă dependință regală a fost transformată în Muzeul de Arte Decorative (Ceramică), care prezintă piese din colecțiile regale.

După căderea comunismului în 1989, castelele Peleș și Pelișor s-au redeschis vizitatorilor (1990 și, respectiv, 1993). În 2007, în urma negocierilor dintre statul român și familia regală, proprietatea a fost redată Regelui Mihai I, deși administrarea a rămas la stat.

Foișorul, inaugurat în 1881, a fost devastat de un incendiu în 1932 și reconstruit sub regele Carol al II-lea. În anii 1970, a fost adăugată o nouă aripă, iar interioarele au fost modificate semnificativ. După 1989, a devenit o vilă de protocol pentru președinția României.

Proiectare, construcție și furnizori:
Planurile inițiale au fost redactate de Wilhelm von Doderer (Viena), inspirat de castelele renascentiste franceze din Valea Loarei și de arhitectura vieneză Ringstrasse. Respins de Carol I în 1876, proiectul a fost încredințat lui Johannes Schultz, care a proiectat prima fază a castelului (1879-1883) în stil chalet elvețian, cu decor exterior german Fachwerk.

Contribuțiile ulterioare au venit de la:

Émile Lecomte du Noüy (1890-1892): Sala maură.

Karel Liman (1894-1924): Capela Reginei Elisabeta, apartamente princiare, galerie de marmură, sală de concerte și altele.

Electricitatea a fost instalată în 1884 (cu un generator privat), iar o centrală electrică a fost construită în 1897.

Principalele adăugiri (1903-1914):

Turnul central (1906) cu un ceas cu trei cadrane al ceasornicarului regal bavarez Johann Mannhardt.

Sala Florentină, Sala Coloanelor și apartamentele imperiale.

Sălile Armelor și Sala de Onoare (stil renascentist german, inspirat de Camera de Comerț din Lübeck).

Furnizori de artă:
Printre furnizorii notabili se numără Heymann (Hamburg), August Bembé (Köln-Mainz), Joseph Dollitschek (Viena), Anton Pössenbacher (München) și Zettler Studios (München, vitralii).

Moartea regelui Carol I în 1914 a marcat sfârșitul proiectului arhitectural.