Palatul Brâncovenesc
Potlogi – o emblemă a stilului brâncovenesc
Potlogi este o emblemă a stilului brâncovenesc. Născut ca o sinteză artistică a elementelor locale și a influențelor din Est și din Vest, îmbinând tradiția cu inovația, stilul brâncovenesc a triumfat în timp. Complexul monumental, cu o suprafață de 23 000 de metri pătrați, era format din mai multe elemente: poarta de intrare, cartierul de gardă, locuințele servitorilor, bucătăria, distileria, casa vechiului boier și, cel mai important, palatul. Alături de acesta se află biserica, ridicată tot de voievod în 1683, pe când era încă mare intendent.
Ansamblul este structurat ca o incintă dreptunghiulară, împărțită în trei curți separate prin rânduri de clădiri cu portic și ziduri: curtea de primire, curtea servitorilor și grădinile. Cea mai mare dintre acestea este curtea de primire, de formă aproape pătrată, care se întinde de la intrare până la fațada sudică a palatului. Curtea de serviciu, sau curtea servitorilor, era dreptunghiulară și ceva mai mică, situată în stânga celei principale, cu acces din partea de vest a incintei. A treia curte, care forma grădina, cuprindea întreaga secțiune nordică (aproximativ două treimi din incintă), inclusiv clădirea palatului, extinzându-se până la pajiștea râului Sabar.
Construcția și componentele palatului princiar
În 1698, Constantin Brâncoveanu a construit de la zero curtea princiară de la Potlogi, având în centru palatul. Curtea de la Potlogi, ridicată de domnitor la statutul de reședință princiară dinastică, a fost construită pentru Constantin, fiul său cel mare și presupusul moștenitor al tronului. Un boier local de încredere, Mihai Corbeanu, al doilea postelnic (mare șambelan), care deținea moșii în Corbii Mari, a fost numit supraveghetor al construcției. Logofetul Radu Greceanu, cronicarul oficial al voievodului, nota în iulie 1698: „Majestatea Sa nu a mai rămas la București, ci a plecat la Potlogi pentru a inspecta construcția reședinței sale”.
Inima spațiului princiar era palatul, unul dintre cele mai prețioase monumente ale arhitecturii civile medievale românești. Acesta este format dintr-o pivniță, un parter și un etaj. Inițial, existau patru scări pe fiecare latură, deși astăzi au mai rămas doar două, care facilitau accesul din palat către curte și grădini.
La nivelul solului, pe jumătate îngropată, se află pivnița, flancată simetric de camerele de serviciu de la est și vest, precum și de loggia nordică. Pivnița, accesibilă prin colțul sud-estic al palatului, era boltită cu cupole susținute de un pilon central. Deasupra acestui pilon era ascuns un spațiu boltit care făcea legătura cu camera trezoreriei de la etajul superior și cu exteriorul printr-un coridor boltit încă intact.
Etajul superior era împărțit după criterii funcționale complexe, conținând o sală de banchete, apartamentele doamnei și ale domnului, camera trezoreriei, logii, coridoare și un sacnasiu (cameră privată). Încăperile erau iluminate de ferestre mari, arcuite. Pereții interiori și exteriori erau decorați cu stuc, prezentând influențe ale stilurilor Renașterii italiene târzii și orientale.
Inscripția Palatului Princiar
„Aceste clădiri au fost ridicate din temelii de către luminatul domnitor Io Constantin Basarab Voievod pentru fiul său Constantin Brâncoveanu, începute și terminate în anul 7206 (1698), al zecelea an al domniei sale, avându-l ca supraveghetor pe Mihai al doilea postelnic Corbeanu.”
Aceste cuvinte sunt sculptate în inscripția de la intrarea în palat, dezvelită la inaugurarea acestuia, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 26 octombrie 1698, în prezența Patriarhului Calinic al II-lea al Constantinopolului (1694-1702).
